Păi,pentru mine asta e foarte ușor.
Eram la Sala de sport Lia Manoliu,de langa Arena din București.
Eram foarte entuziasmată si emotiile ma cuprindeau din minut in minut.
Faptul ca aveam concurs de aruncarea greutății,era si normal sa ma tem.
Dupa încălzirea extenuanta,pe care mâ punea antrenorul s-o fac,veni timpul concursului.
Ma pregăteam,mai făceam niste exerciții,pâna una alta.O doamna de acolo ne-a spus ordinea,si ne-am asezat in rand.
Eu eram a doisprezecea care trebuia sa arunce.
Concursul a început cu distante mici,persoanele care aruncau bila.
Vine rândul meu,ma pregătesc,imi iau bila apoi,ma îndrept spre cercul din care trebuia sa arunc.
(Toată lumea se holba la mine de parcă eram cine stie ce/cine)
Am aruncat o frumusețe de bilă,care s-a dus 12 metri.
In sală s-a facut liniște.Se uitau la mine foarte mirați,antrenorul meu râdea de fericire.
Mai târziu,dupa terminarea concursului,am așteptat premiera.
Si de aici sum vedeti si in poză am câștigat,nici eu nu ma așteptam.Nimeni nu se astepta,nici mama,numai antrenorul meu stia ca sunt un fenomen.Eu nu l-am crezut,pana nu m-am convins pe mâna mea,ca,cuvintele antrenorului sunt "porunci" sfinte.
Sper ca te-am ajutat.
E cam scurtă,cât de cât...
