Căsuţa dintre nori ...
Zori de zi în lumină curată se aşază peste tot: cer şi pământ. Din frumuseţea lor apare în zare, printre arbori, nori veseli şi flori o căsuţă nici mică, nici mare, dar gata parcă să te invite la odihnă. E căsuţa tâietorului de lemne clădită cu dragoste pentru a-şi duce traiul..
Ferestrele sunt arcuite ca o ghindă, aşteptând chip vesel. Uşa e sub aceeaşi arcuire gata să primească om bun, iar sus, la mansardă, un ochi de fereastră mic şi tainic. Acoperişul aşezat în şindrilă se bucură de soare, ploaie,vânt ...
Şi, deschizând uşa uşor, se zăreşte curăţenia femeii şi iscusinţa bărbatului ...
o masă mare din lemn tronează camera. În jurul acesteia scaune şlefuite de pricepută
mână şi vas mare cu flori în inima ei, iar mai la dreapta o sobă neagră-oglindă, atârnând pe perete şi oale, şi linguri jucăuşe, doar un scaun cu tălpi curbate e tăcut şi-aşteaptă jocul. Şi-n sus fac cu ochiul trepte ca ceara ... acolo se potoleşte somnul ...
Pădurea toată împodobeşte căsuţa, iar norii îi creionează povestea: Căsuţa dintre nori ...
