Dupa 15 zile uimitoare,in care am strabatut oceanul Pacific,am ajuns pe o insula interesanta si deoasebita. Copacii,animalele si pasarile aveau cea mai minunata si ciudata culoare,care mie imi placea foarte mult. Toate erau albastre,exact ca cerul unei zile senine de primavara. Imi verific din nou bucata de pergamentint galbenita de trecera anilor,si caut atent aceasta stranie insula. Dar oare de ce nu apare pe harta? Poate ca a fost omisa sau... sau nimeni altcineva nu a pus piciorul pe ea. Insa e in mijlocul oceanului,cum de nu a fost zarita? Bunicul meu,care s-a aventurat si a calatorit pe toate continentele lumii,nu a notat aceasta insula in cartile lui,pe harta nu apare,deci e mai mult ca sigur sa fiu prima care a descoperit insula. Desi e destul de placut sa stii ca tocmai vei ajunge in istoria lumi pentru ca ai gasit o insula total neobisnuita,imi e frica. Daca exista animale periculoase? Nu am arme sau vreun dispozitiv care sa ma protejeze de principalele pericole. Imi iau inima in dinti si incep sa cutreier insula. Sunt animale mici,pasari si plante,toate albastre. Si oare mai exista alta persoana aici? Poate nu sunt singura. Si daca nu as fi singura,atunci de ce acea persoana nu a desenat insula pe harta? Poate nu a mai ajuns... acasa. E destul de infricosator si interesant. Mai fac cativa pasi si deodata,imaginea se intuneca. Ma trezesc in camera mea,dezamagita ca nu mi-am continuat visul,insa e realiatatea. Un vis minunat intr-o realitate cruda. Asta a fost.
