Iepuraşul alb ca zapada alerga atît de repede , încît la un moment dat se înpiedică de o creangă şi căzu jos , rănindu-se la lăbuţă . Din urma lui alerga lupul cel mare şi fioros . Crezînd că nu mai are scăpare iepurele se ghemui şi începu să îşi aştepte moartea cu frică . Lupul se apropie încetişor de iepure . Şi cînd deodată iepurele simţi cum cineva îi linge lăbuţa rănită .Iepurele o trase înapoi şi îl întrebă mirat pe lup :
-Doamne , ce crezi că faci? Tu ar trebui să mă mănînci .
-Şi de ce mă rog crezi asta , eu alergam după tine pentru a ne împrieteni . Şi îmi pare rău că din această cauză te-ai lovit , răspunse lupul cu un glas blînd.
-Nu-i nimic o să-mi treacă!
Şi amîndoi începură să rîdă . Cîteva zile ei au petrecut timpul doar împreună. Se jucau , se veseleau ca adevăraţi prieteni . Iată că într-o zi de ei se apropiară o haită de lupi .Şi cel mai mare dintre ei zise :
-Salut , prietene , ce faci? Vreai să mănînci acest iepure , dar îţi faci gust înainte .
-Nu vreau să îl mînînc el este prietenul meu , spuse lupul dîndul cît mai departe pe iepure care era acum în pericol .
Toţi ceilalţi lupi începură să rîdă şi după aceea au vrut să se năpustească asupra bietului iepure . Doar că prietenul său nu le-a dat voie luptînsu-se ca un adevărat erou cu toţi lupii odată . Fiind salvat de lup iepurele înţelese că adevăratul prieten la nevoie se cunoaşte .
