Imaginaţia şi Speranţa
Noapte de vară. Lună mare cât un ban de ciocolată sau o portocală gata să ţi se aşeze în palmă. Coressi o priveşte printre pleoapele uşor întredeschise.
Paşi săltăreţi şi două gureşe par a-i strica vraja:
--- Ba nu, să fii tu sănătoasă, eu tot mă duc!
--- Te rog, Speranţa, ai răbdare, vom merge la Coressi după ce adoarme!
--- Copilul este trist, priveşte Imaginaţia! Acum deschid uşa!
--- Prietena mea Speranţa, de-o viaţă îţi rostesc că ne e bine laolaltă şi ... da, casa i-o vom umple cu NOI!
La marginea patului, Speranţa îi mângăia fruntea băiatului, şoptind:
--- Să ai nădejde, credinţă şi dragoste să fii, Coressi!
--- Coressi, să creşti frumos şi sănătos, iar însoţit de NOI: Speranţa, ea, şi eu, Imaginaţia, vei reuşi să treci peste frig şi sete, şi om mare vei fi!
--- La marginea patului lăsăm daruri: cărti, călimară şi pană. Să fe foloseşti! zise Imaginaţia
--- Şi ţie, mamă, un săculeţ cu bani de aur, rosti Speranţa!
Şi luna mare cât un ban de aur lumina casa şi paşii săltăreţi ai Speranţei şi Imaginaţiei care pe unde treceau dăruiau: speranţă şi imaginaţie sau imaginaţie şi speranţă.
