„Izvorul nopții” ne dezvăluie o perspectivă inedită asupra ființei iubite. Comparația ochilor „sunt izvorul din care tainic curge noaptea peste văi și peste munți și peste șesuri acoperind pământul c-o mare de-ntuneric.” ne lasă o imagine spectaculoasă întipărită în minte și, de asemenea, ne arată pasiunea pe care a nutrit-o eul liric - aflat în ipostaza îndrăgostitului. Sfârșitul ne aduce un oximoron ce a devenit știut de întreaga lume: „Așa-s de negrii ochii tăi, lumina mea.” Poezia este construită într-un mod aproape unic, specific lui Blaga și anume ingambamentul.
Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este oglinda adorației pentru frumos, natură și umanitate. Versurile „Lumina altora /sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric” evidențiază indiferența celorlalți oameni necunoscători și plini de ură, însă următoarele versuri ne arată că există și alt fel de oameni. „dar eu, /eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”.
Întreg conceptul de toamnă și păsări călătoare ce pleacă în țările calde este asemuit îndrăgostiților și a fricii de a pierde pe cineva drag. „Mă tem că n-am să te mai văd uneori... că ai să te ascunzi într-un ochi străin...”- versurile dezvăluie teama eului poetic de a fi părăsit și înșelat.
