Răspuns :
Uliţa copilăriei, de Ionel Teodoreanu
– rezumat –
La o margine de târg, departe de gălăgia orașului, se află o uliță mică și liniștită.
Într-o casă de pe uliță se naște un băiețel, poreclit Scâncea-voievod. Mai întâi el își cunoaște mama, apoi, pe măsură ce crește, explorează camera, iese în cerdac, și, când dobândește curaj, ia în stăpânire curtea. Ulița îl cheamă să se joace împreună și copilul iese pe portiță, găsind nenumărate lucruri noi cu care să se joace.
Ajuns la școală, îi aduce pe ulița sa și pe alți copii, să se joace împreună. Ulița îi primește pe toți și se bucură odată cu ei.
Când băiatul mai crește și ajunge la liceu, devine un simplu trecător pe uliță, dar își ia la revedere de la micuța uliță înainte plecării la studii în străinătate.
Vine războiul și tânărul moare pe front. Ulița știe. După ce, la scurt timp, moare și bunicul băiatului, toată familia se risipiște prin lume.
După ani, ultimul dintre copii vine să revadă ulița, dar ea este schimbată și are alți copii la joacă.
Reamintim:
Rezumatul se redactează la persoana a III-a și, de preferință, la timpul prezent, chiar dacă textul inițial este redactat la persoana I și la trecut.
În rezumat nu se folosesc exprimări precum „autorul povestește ...”, „personajul principal ...” și nici nu se dau informații despre operă sau autor. Nu se preiau în rezumat figuri de stil din textul inițial și nu se dau citate.
Mai multe reguli și sfaturi utile pentru alcătuirea unui rezumat găsești aici:
→ https://brainly.ro/tema/987328
Un rezumat mai lung găsești aici:
→ https://brainly.ro/tema/4642060
Recomandări:
- Folosește acest rezumat la punct de plecare, ca sursă de inspirație. Brainly nu încurajează plagiatul și nici profesorii nu agrează temele copiate de pe internet.
- Pentru a personaliza textul după stilul tău, poți folosi sinonime, poți reformula propozițiile, poți schimba topica, poți adăuga detalii din text care ți s-au părut interesante etc.
- Foarte important este să citești textul. Lectura este scurtă, îți ia maxim 15 minute, și textul merită, pentru că este foarte bine scris, plin de nostalgie și de figuri de stil inedite.
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu nerăbdare să vă revedem și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!