Într-o primăvară, o prepeliță aproape moartă de oboseală - că venea de departe, tocmai din Africa - s-a lăsat din zbor într-un lan verde de grâu, la marginea unui lăstar. După ce s-a odihnit vreo câteva zile, a început să adune bețigaşe, foi uscate, paie şi fire de fân şi şi-a făcut un cuib pe un muşuroi de pământ, mai sus, ca să nu i-l înece ploile; pe urmă şapte zile de-a rândul a ouat câte un ou, în tot şapte ouă mici, ca nişte cofeturi, şi a început să le clocească. Ai văzut cum stă găină pe ouă? Aşa stă şi ea, doar că ea în loc să stea în coteț , stă afară în grâu; şi ploua , ploua de vărsa şi ea nu se mişca, ca nu cumva să pătrundă o picătură de ploaie la ouă. După trei săptămâni i-au ieșit nişte pui drăguți, nu goi ca puii de vrabie, îmbrăcați cu puf galben ca puii de găină, dar mici, parcă erau şapte gogoși de mătase, şi au început să umble prin grâu după mâncare. Prepelița prindea câte o furnică, ori câte o lăcustă, le-o firimița în bucățele mici, şi ei, pic! pic! pic! cu cioculețele lor, o mâncau numaidecât. Şi erau frumoşi, cuminți şi ascultători; se plimbau primprejurul mamei lor şi când îi striga: "Pitpalac!" repede veneau lângă ea.
Odată, prin iunie, când au venit țăranii să secere grâul, ăl mai mare dintre pui n-a alergat repede la chemarea mă-sii şi, cum nu ştia să zboare, haț! l-a prins un flăcău sub căciulă. Ce frică a pățit când s-a simțit strâns în palma flăcăului, numai el a ştiut; îi bătea inima ca ceasornicul meu din buzunar; dar a avut noroc de un țăran bătrân, care s-a rugat pentru el.

- Lasă-l jos, mă Mărine, că e păcat de el, moare. Nu-l vezi că de-abia e cât luleaua?!
Când s-a văzut scăpat, fugi speriat la prepeliță să-i spuie ce-a pățit. Ea l-a luat, l-a mângâiat şi i-a spus:


- Vezi ce va să zică să nu mă asculți? Când te-i face mare, o să faci cum ai vrea tu, dar acum, că eşti mic, să nu ieşi nici­odată din vorba mea, că poți să pățeşti şi mai rău.

Puiul de Ioan Alexandru Brătescu Voineşti
Te-ai descurcat bine ! Acum noteaza doua idei principale ale fragmentului citat .