Inel, ineluş
Septembrie, zile arâmii în miros cald şi aspru de timpurie toamnă. Paşi apăsaţi, frunze triste. Foşnet solemn. Clinchet. Ochii mari caută şi descoperă un inel mic şi ... vesel. Invită şi deodată-i pe deget: şi zbor, zbor peste creste, ape şi cer.
De aici lumea-i poveste ... arbori de argint înveşmântaţi în frunze dantelate care se unduiesc uşor şi-n graţie. De peste tot triliri de paseri ce par a aduce cu ale noastre cântări. Aripi mici şi mari în son viu şi-n culoarea argintului curat şi şlefuit.
Iarba-i de-un viu-cenuşiu ce-i caldă culoare şi foşnet de toamnă tărziu. Iar de dincolo de creste-i palat argintat. Străluceşte ca un smarald.
Peste tot viaţă în altă culoare cu oameni buni şi răi, calzi şi distanţi cum e şi la noi pe-acasă.
Toamnă argintie, luminoasă. Ochi mari caută şi ... scapă inelelul. Inel, ineluş ce departe m-a tot dus şi acasă m-a redat.
