Rezuma textul dat in limita de 90-100 de cuvinte:
Şi iar mă întorc cu gîndul la tata, pentru că din tot potopul acela de lume care a
trecut prin viaţa mea el rămîne figura cea mai dură, cea mai enigmatică. Nu ştiu dacă a
fost un om tocmai bun, pentru că mai rămîne de discutat ce înseamnă om bun. Ceea ce azi
pare un cusur peste o vreme poate fi dovada unor merite deosebite, iar ceea ce cîndva era
prilej de mîndrie azi poate stîrni doar zîmbete.
Oricum, atunci, în copilărie, tata mi se părea voinic, demn şi veşnic. Voinic era
într-adevăr, pentru că la trîntă nu ţin minte să-l fi dovedit cineva în Horodişte. Şi demn
era în măsura în care demn putea fi un ţăran cu patru copii şi patru hectare. Cît despre
veşnicie – fireşte, se schimba şi el puţin cîte puţin, dar se schimba singur, cu măsura şi
soroacele sale, nicidecum cu lumea ce-l înconjura.
Mulţi dintre eroii cărţilor mele au împrumutat anumite trăsături de la tata, adică nu
atît le-au împrumutat, cît le-au furat, pentru că tata, într-un fel pe care nu mi-l pot explica
nici acum, se ferea şi de vorba, şi de scrisul meu. Cultivînd o anumită stimă părintească
pentru copiii mici, cum ne ridicam băietani, nu ne mai zicea „tu”, ci neapărat
„dumneata”. De cuvinte urîte sau înjurături în casa noastră nici vorbă. Nu-i ieşeam din
cuvînt nici noi, nici mama, şi nu o făceam din frică, ci pentru că aşa era normal să fie, şi
tata, la rîndu-i, căuta ca toate în casa noastră să rămînă în limitele bunei-cuviinţe.