Printre ceața aurie a soarelui cîțiva nourași zîmbesc încă vesel pe cerul fără culoare. E toamnă toate cîmpiile și-au luat mirosul specific de bogăție și roada își așteaptă cuminte rîndul de a fi culeasă. Pomii mai bătrîni sunt goi deja, uitîndu-se cu melancolie la cei mai tinerei avînd frunze in rînduri de culori formînd o frumusețe nemaivăzută. Cele galbene au furat culoarea soarelui,cele roșii ale poamelor, iar culorile ruginii au luat-o de pe cîmpuri. Falnici stejarii își înalță tulpina riguroasă spre cer adiind într-un ritm cu briza rece și jucăușă a vîntului. Păsările sunt din ce în ce mai puține, ultimele rămase își iau avânt spre țările îndepărtate, acolo unde este cald și bine. Cele care rămîn aici par îngrijorate, par a-și aduna rezerve de iarnă la fel ca animăluțele ce trebuie să hiberneze. În depărtare se zăresc oameni care muncesc cu zor. De fapt iarna e un anotimp de poveste, ba chiar un basm,iar atunci cînd se finisează îți pare rău că a durat puțin. Ce frumoasă e bogăția toamnei! Ce frumoasă e toamna!
