E toamna iar
Alunecat ți-e sufletul, copile, pe frunza palidă de-arțar,
Vânat de umbre de-altădată,
De amintiri clădite sub altar
De rece piatră.
Întunecat privești spre zări, departe ...
Lumini sinistre din trecut închid fereastra.
Copile, lumânarea ta aprinsă
Adoarme-ncet cu flacăra clipind surprinsă,
Sub vântul toamnei, se zbuciumă-n zadar.
Calci iarba jilavă de ale tale lacrimi
Nu înțelegi nici tu ce cauți printre cruci:
Poate-un răspuns, o șoaptă, o dezmierdare,
O amintire de demult lăsată?
Și te duci.
