Zile trec,multe,una după alta lăsînd în urmă toate amintirile frumoase,toate clipele...Îmi amintesc şi acum acele momente,în care scriitorul meu,se gîndea zi şi noapte la conţinutul meu,mă făcea să trăiesc aventuri periculoase şi dintr-odată destul de interesante.Păcat,ca acele vremuri au plecat demult.Acum eu stau pe un raft al unei biblioteci sărace în cărţi bune,prăfuită şi în aşteptarea cuiva care să ma ia.
Uite că într-o bună zi,uşa se deschise la bibliotecă şi în ea intră un om sur la cap,pe care toţi l-au întîmpinat cu mari aplauze.El încet,încet se îndreptă spre mine..cînd ajunse mai aproape "ce să cred?" ,era însăşi autorul meu,pe care nu l-am văzut de atîta timp,încît nu îl puteam recunoaşte.El mă luă,mă strînse în braţe,şi-mi soptise ca i-a fost dor de mine.Iată de aşa ceva îmi era mie cu adevărat dor.
