Nu imi amintesc prea mult din copilarie, dar parcul de langa casa bunicilor, in care ma jucam in fiecare seara cu prietenii din vecini, va ramane mereu in amintirea mea.
Nu erau prea multe de facut acolo, insa singurul zarzar de acolo, era mai mult decat nepretuit. In fiecare inceput de vara ne urcam in el si mancam fiecare fruct necopt, incercand sa vedem cat de mult rezistam la acreala fructelor.
Pe langa zarzar, erau cateva tufe inalte, care formau pentru noi, un asa zis adapost, unde, la fiecare doua zile, presaram petalele florile pe care le gaseam prin jur, pentru ca mai apoi sa ne intindem toti si sa ne odihnim.
Nu erau multi copaci acolo, asa ca reuseam usor sa ne strangem si sa incingem o partida de fotbal sau de ratele si vanatorii, in asa fel incat sa ne ocupam timpul. Verile, scobeam masti din cojile de pepeni, si ne alergam cu lumanari prin acel parc.
Nu as da pe nimic toate acele amintiri, si daca as putea, azi m-as intoarce sa mai retraiesc inca o data acele sentimente.
