Lumina lunii pline aluneca în casa.
Toti înecatii noptii si-nalta în oglinzi
Ca-nape fata alba si iar la fund o lasa
Când, luna ca sa iasa, obloanele le prinzi.
Si iata-o si mai alba, tiptil ca o pisica
Se suie pe burlane, patrunde prin feresti,
Saruta lung si ochii închisi si gura mica,
Si cea mai tainuita iubire n-o feresti.
Dar parasind orasul, razbate pe câmpie,
Se scutura deodata de praf sa n-o mai vaz,
Masoara iepureste paduri, livezi, mosie,
Ciulind urechi de raze prin verdele ovaz.
