Noi, adolescenţii de azi, acei puşti rebeli, dependenţi de internet şi jocuri online, cei care uităm cititul unei cărţi şi preferăm accesarea unui site pentru informaţii. Noi, care nu mai ştim ce înseamnă plimbatul printre rafturile bibliotecii, petrecerea timpului liber in natură. Acestea sunt unele dintre “acuzaţiile” la adresa noastră, şi da, poate că majoritatea sunt adevărate, dar să luăm în calcul şi perioada în care trăim, oare generaţiile precedente, dacă puteau beneficia de tot ceea ce avem noi astăzi, nu se comportau la fel?
Adoloscenţii de ieri nu aveau acces la internet, citeau poate mai mult, îşi petreceau timpul liber altfel, dar fiecare om trebuie să se adapteze la perioada în care trăieşte, iar perioada în care au trăit ei, acestea erau preocupările.
Am auzit cu toţi expresia “ Pe vremea mea…”, şi noi o să o spunem cu siguranţă copiilor noştri, acum suntem nevoiţi să o ascultăm şi nu ne place, dar cu siguranţă, cândva o vom repeta! Fiecare om crede că adolescenţa lui a fost mai frumoasă, mai plină de peripeţii, mai vie, poate într-adevăr a fost, dar şi noi, la rândul nostru vom spune asta copiilor nostri, iar copiii nostril vor spune mai departe. Până la urmă totul este intr-o continuă mişcare, căci viaţa nu stă în loc şi nimic nu e nou sub soare, trece o generaţie, adolescenţa unora, dar vine alta şi aşa e mereu.
Deseori, adolescentul de ieri, făcând trimitere la părintii noştri, văd prin noi, ceea ce au fi putut deveni ei şi nu au reuşit, de aici şi faptul că încearcă să ne impună deciziile lor pentru viitorul nostru, ei considerând uneori greşit ceea ce ne dorim noi de fapt. Privindu-ne, părinţi au impresia că totul e la fel, că trebuie să urmăm acea cale care poate ar fi dat “reuşite” în generaţia lor, dar nu e asa! Da, şi cel de ieri, şi cel de azi, ca adolescent avea trăsături asemanătoare : nonconformist, teribil convis că poate face totul de unul singur, plin de sine, plin de energie, de vise.
