Aud frecvent cand ma plimb pe strada "cat de bine ar fi sa fim cu totii ca o carte!", dar ce lumea nu stie e ca... eu sunt o carte.
Nu ma intelege gresit, nu sunt o carte cu pagini silitere tiparite in mod elegant si ordonat in interiorul meu, sunt o carte mai speciala, cu picioare, maini, ochi si buze, nas si urechi, sunt o carte... O carte deschisa.
Cu totii ne dorim despre o persoana sa ni se deschida ca o carte, dar de ce nu incercam sa deschidem noi cartea? Pe mine inca nu m-a deschis nimeni, nicio persoana interesata in povestea vietii mele sau fabule si poezii ascunse adanc in sentimentele mele si totusi sustin faptul ca sunt o carte, o carte cu povesti, imagini, sentimente si multe altele.
Vedeti voi, coperta mea e de cea mai frumoasa culoare rozalie, iar ochii imi sunt fermecati de catre sclipirea permanenta pe care o apara, buzele mele, ei bine ele tin pentru mine toate secretele si se deschid doar daca lacatul a fost rupt, urechile imi sunt facute ca sa auda cele mai frumoase sunete si povesti, iar mainile si picioarele mele ca sa ma plimbe prin lume si sa ma ajute sa simt locul unde textul meu este scris.
Asadar, eu sunt o carte inchisa cu lacat, cu sclipiri pe coperta si culori infinite in interior, dar daca vrei sa afli povestea mea, iti sugerez sa iti deschizi tu prima data coperta.
