În imaginaţia mea de copil de 4-5 ani, te visai doctor, avocat, poliţist, prinţesă sau profesor. Camera mea era mai mereu transformată în cabinet, unde vindecam păpuşi sau jucării de pluş, sau, în cazul fetelor, într-un podium celebru de modă. Visam la lumea celor mari şi nu mai aveam răbdare să intru în ea.
La patru ani, doream să fiu doctoriţa, să ajut oamenii să se facă bine. La şapte doaream cu ardoare să mă fac pictoriţă, să am tablourile apreciate de marii critici din această industrie. Chestia cu pictoriţa a ţinut până la zece ani, când în faţa mea se întindea superba lume a modei. Până acum câteva luni, mi-am dorit extrem de mult să devin fashion designer. Acum, sincer, nu prea ştiu ce vreau să fac. Am mintea invadată de sute de idei. Îmi place enorm de mult să compun. Mă regăsesc in poeme de dragoste sau proze scurte. Însă mă atrage deopotrivă şi ideea de a merge pe învăţământ.
O idee , aceasta compunere este bazata pe istoria copilariei mele...
