Azi e toamna iar
Covorul roșu acoperă aleile. Frunzele șoptesc sub pașii grăbiți ai unui domn. Vântul rece ii sufla pardesiul negru. Nu știu încotro se îndreaptă și de ce se grăbește dar îl urmăresc cu privirea pana da coltul străzii. Îmi trag căciulă mai bine pe urechi și ma ascund mai bine după gulerul înalt am gecii mele.
Norii grii se năpustesc asupra soarelui palid care mai că se stinge. Se mișcă repede împinși de vântul nordic și trec mai departe. Nici urma de păsări, doar o cioara croncane într-un copac dezgolit lăsată în urma de stolul ei.
Un tunat, un fulger și ploaia coboară în picuri repezi pe pământ. Anul asta va fi o recolta bogata. A plouat și ieri și în fiecare zi de-o săptămână. Ma grăbesc în cafenea la căldură și privesc natura cum se dezlănțuie suflând frunzele într-un vârtej.
