Stau si ma uit la...la iubita mea carte,stau si o privesc atent cum sta in biblioteca langa celalalte carti,frumos asezata la locul ei,langa surata sa scrisa de acelas autor.E bucuroasa,rade si chicoteste alaturi de restul cartilor de pe acel raft...e frumos sa aud rasul unei carti.Ma asez si privesc iar biblioteca plina de carti,dar ce sa aud?Aud plansete,plansete ca de copil mic,ma scol sa vad de unde vin...si ce sa vad?Una dintre carti plangea,avea ochii plini de lacrimi ce ii alunecau pe obraz,in jos sub forma de perle.Plangea,parea ca se va ineca in lacrimi,asa ca am intrebat-o motivul pentru care plange.Motivul era unul trist,parea o carte ca oricare alta,dar deosebita prin faptul ca filele ei erau albe,fara scris,erau file goale.Cum copii au fost cuceriti de calculatoare si alte jocuri nimeni nu a mai citit-o,asa ca scrisul din ea a disparut de tot...si de aceea plangea,draga de ea,asa o carte frumoasa...si asa plang toate cartile daca nu le citeste nimeni.
