👤

date despre atestarea documentara a orasul Valcea

Răspuns :

Pe 20 mai 1388, într-un hrisov emis de domnitorul Mircea cel Bătrân la Mânăstirea Cozia, Râmnicu Vâlcea era pentru prima dată atestat documentar, această dată reprezentând, practic, „certificatul de naştere” al oraşului.

Data de 20 mai se integrează, astfel, în calendarul evenimentelor importante pentru comunitatea Râmnicului, municipalitatea făcând toate demersurile necesare pentru marcarea ei prin evenimente publice specifice, cu o puternică componentă culturală, în concordanţă cu obiectivele Strategiei Culturale a municipiului Râmnicu Vâlcea 2011 – 2013, aprobată prin HCL nr. 54/2011.


 Pentru marcarea, în acest an, a 623 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Râmnicu Vâlcea, a fost alcătuit un program divers de manifestări, care se întind pe durata a patru zile, între 19 şi 22 mai 2011, se adresează unui public cât mai variat şi implică un număr mare de protagonişti de la nivelul municipiului – instituţii publice şi elemente ale societăţii civile.


Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Ed. tehnologică. Sperăm că informațiile oferite v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu nerăbdare să vă revedem și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!


Ez Askings: Alte intrebari