"Cu nădejdea omul nu moare."
Dimineaţă frumoasă de octombrie. Dimineaţă cu soare mare, cald şi mărinimos. Mai ieri, tot pâmântul era îmbrăcat în frig şi-n ploaie. Şi soarele cel mare, şi cald, şi mărinimos era ascuns după o mare, marea cenuşie a văzduhului, iar omul păşea apăsat şi stingher...
Acum e bine, e senin şi pas uşor, iar, sus pe cer, scrie: nădejde, om!
Dimineaţa se joacă le ferestre şi ferestrele se joacă cu fiecare geană de lumină, povestind o altă zi, zi de ieri ...
Era o iarnă cu omât mare şi gros, paşi grăbiţi, paşi uitaţi la joacă, paşi spre casă ... o casă se stingea în scrum şi sufletul fără de vlagă a citit pe cer: nădejde, om! Într-o lună casa prindea viaţă şi omul era fericit că învăţase şi să citească ...
Iar fereastra cu geană de soare şi joacă priveşte spre cer şi citeşte: ,, credinţa, nădejdea şi dragostea inimă să-ţi fie, om!"
Doar inima aceasta te ajută să fii, şi moartea o risipeşte, deci viaţă eşti, om!
Şi fereastra şi-aduce aminte de-o alta şi acum, e noapte. E noapte frumoasă de vară, cu somnic bun şi odihnitor, doar apa, bat-o vina, curgea fluviu din casă ... şi iar nădejde, nădejde, nădejde şi dragoste, om!
Şi multe, multe clipe de-ncercare care toate cu inimă trăiesc spre soare ...
Timpu-i nădejde şi ... dimineaţa pluteşte spre alte zări ...şi cerul e cuprins de sunet de clopot. E duminică de octombrie cu soare mărinimos ce tuturor dăruieşte puterea de a citi şi pe cer : ,, nădejde, om!"
