Poetul aseamănă animalele cu instrumentele.Din slove am ales micile
Şi din înţelesuri furnicile”
Astfel, metafora ,,înţelesuri-furnicile” raportat la ,,slove-micile” e expresia strădaniei autorului de a comunica gânduri, sentimente cititorului, însufleţind natura înconjurătoare. Pentru Arghezi, poezia e o armonie de sunete interpretate de vietăţiile mărunte, în loc de instrumente muzicale:
,,Mi-a trebuit un violoncel
Am ales un brotăcel”
Lăcusta în loc de harpă, scatiu în loc de cimpoi, pe baza unor trăsături comune de sens: sunete, forma fizică, elementele structurale care le compun.
Pentru a oferi cititorului o carte despre universul mărunt, autorul ar fi vrut să facă farmece: ,, printr-o ureche de ac, să strecori pe un fir de aţă:
,, Micşorata, subţiata şi nepipăita viaţă
Pâna-n mâna, cititorule, a dumitale”
Cele trei epitete de lângă substantivul ,,viaţă” subliniază ideea de miniatural.
Dorinţele poetului sunt consemnate şi în ultimele două strofe. Creaţia poetică realizează o lume imaginară: ,,ţandără de curcubeie”, ,,scamă de zare” referindu-se la îmbinarea de culori, la infinitul din natură.
