,, Cine îşi apăra ţara, chiar când îl aşteaptă ura, moartea, pedeapsa, acela trebuie socotit că-i într-adevăr un om." Cicero
În opinia mea cine-şi apără ţara cu însăşi viaţa e un om demn, în cazul meu un brav român.
Sprijin această idee, gândindu-mă la toţi moşii şi strămoşii martiri ai neamului meu, eroi căzuţi prin munţi, închisori şi locuri nerostite.
Cu siguranţă că am dreptate deoarece peste o săptămână tot pământul, deci şi noi, românii, vom sărbători 100 de ani de la Primul Război Mondial, şi-apoi, şi-acum răsuna balada lui Ciprian Porumbescu prin văile şi codrii Bucovinei, dar şi caldarâmul de la Alba-Iulia mereu vorbeşte înscăunarea lui Mihai Viteazul.
Afirmând acestea am în vedere faptul că fiecare cetină şi stejar, şi frasin, ştiu de strigătul din piepturi de român: ,, pe-aici nu se trece!" - era Oituz, Mărăşeşti ... era toamnă arămie cu duh în uşurare a pace după plânset şi lupte din plin.
Cineva mi-ar putea reproşa că sunt subiectivă, dar eu îl invit să păşească prin Putna, respirând şi ascultând, citind zbuciumul neamului dintotdeauna pentru întregire de neam, de români.
În încheiere aş putea menţiona că cine şi-a vărsat viaţa în potirul eliberării de sub vulturi de ţară veşnic vor fi rostiţi la altare, cântaţi ... veşnica lor pomenire.
În concluzie afirm cu inima mare că cine-şi apără ţara e un om demn, în cazul meu, al nostru un brav român.
