Răspuns :
Inca din cele mai vechi timpuri au existat practici oculte, care din pacate sunt practicate si in ziua de astazi.
Consider ca, aceste practici de natura satanica, combat omul de la adevaratele valori, principii umane si de asemenea il instraineaza pe om de credinta, caci omul prin credinta se va descoperi pe sine, iar atunci cand credinta nu exista, omul va ajunge intr-un impas in care nu va stii cine este, iar locul sau de veci va fi infernul nemilos.
In al doilea rand, aceste manifestari sunt folosite de acei oameni josnici, lipsiti de iubire, care vor sa faca rau familiilor oneste,crestine, iubitoare de Dumnezeu si de credinta. Din dorinta de a face rau, imbratiseaza raul, sunt absorbiti de mrejele maleficului si ii transmit mai departe invataturile
Consider ca, cea mai puternica arma care poate elimina aceste practici pentru totdeauna este credinta in sine, cei dragi si nu in ultimul rand in Dumnezeu.

Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu nerăbdare să vă revedem și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!