Ziua de 5 ianuarie 1859 a inaugurat procesul istoric care a urmat. Cuza era “domnul cel nou”, pe care l-a salutat atunci Kogălniceanu spunându-i: ”Alegându-te pe Tine Domn în ţara noastră, noi am voit să arătăm lumii ceea ce toată ţara doreşte: la noi legi, om nou...Constituţiunea din 7 august ne însemnează o epocă nouă şi Măria Ta eşti chemat să o deschizi. Fii dar omul epocei: fă ca legea să înlocuiască arbitrarul, fă ca legea să fie tare, iar tu Măria Ta, ca Domn, fii bun şi blând, fii bun mai ales pentru aceia pentru care mai toţi Domnii au fost nepăsători sau răi. Nu uita că dacă 50 de deputaţi te-au ales domn, însă ai să domneşti peste 2 milioane de oameni”. Alexandru Ioan Cuza a fost deci ales ca om şi domn nou, ca simbol al înnoirii, al vremurilor noi ce se doreau a fi inaugurate. Dar el a mai fost ales deoarece n-a urmărit acest lucru. Alegerea sa ca Domn l-a transformat, din acel moment s-a simţit ca un oştean căruia naţiunea i-a încredinţat o misiune grea şi importantă pe care trebuie să o onoreze cu toată fiinţa sa, cu energie şi toată dăruirea. Acest rol îl va îndeplini cu sufletul şi fiinţa sa în slujba naţiunii fără îndoială şi chiar cu preţul sănătăţii sale, timp de şapte ani. El şi-a afirmat autoritatea şi demnitatea şi a apărut în faţa multora ca altul.
