Într-o dimineaţă ploiasă de noiembrie, intră profesoara noastră în clasă cu repeziciune, apoi ca la comandă, din toată sala se aude un salut respectuos şi plin de bucurie. Aceasta îşi dezbracă haina groasă și o aşează pe cuierul pe lângă uşă. În clasă era o linişte deplină, ascultând doar sunetul tocurilor subţiri ai profesoarei. Se aşează la catedră şi cu un zâmbetul plin de bunătate începe să predea lecţia . Am vorbit despre natură, mai concret despre soarele de un galben strălucitor, despre poiana mărului şi despre piatra craiului. Ne-a pus întrebări tuturor iar eu am luat un 10. Ochii blânzi, de un albastru-verzui mereu îmi fac un bine, iar zâmbetul plin de amabiliate mereu dăruieşte câte o notă bună.
