Revolutia Franceza este revolutia desfasurata între 1789 si 1799, care a lichidat orânduirea feudal-absolutista în Franta. A izbugnit în conditiile agravarii situatiei economice a maselor, ale progresului ideii de natiune, ale necesitatii acute de creare a unei piete nationale.Pâna la Revolutia Franceza, Europa era dominata de monarhii absolutiste, adica de regimuri în care întreaga putere politica era detinuta de rege. Era o societate bazata pe privilegiul nobilar al nasterii. Numai nobilii aveau acces la functiile înalte din administratie si armata si erau scutiti de plata impozitelor.
Forta conducatoare în revolutie, la care a participat întreaga stare a treia (burghezia, masele populare orasenesti si taranimea), a fost burghezia, iar forta sociala principala a constituit-o larga miscare populara. Preludiul revolutiei l-a constituit convocarea Statelor Generale (5 mai 1789). Deputatii starii a treia din Adunarea Statelor Generale s-au declarat constituiti în Adunarea Nationala, apoi în vederea elaborarii unei constitutii, în Adunarea Nationala Constituanta (9 iulie 1789- 30 sep. 1791). Adunarea Constituanta a votat desfiintarea privilegiilor feudale (4 aug. 1789), a adoptat "Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului" (26 aug. 1789) si prima Constitutie burgheza a Frantei (3 sept. 1791).
Aceste realizari, împreuna cu reformele administrative, judecatoresti, fiscale si bisericesti, au favorizat dezvoltarea relatiilor de productie capitaliste. Sub presiunea insurectiei nationale de la 10 aug 1792
