Poezia "Stelelor", face parte din volumul "Poemele luminii", aparut in 1919, la Biroul de imprimate "Consanzeana" din Sibiu si ziarul "Glasul Bucovenei". Este prezenta si în aceasta poezie care închide volumul "Poemele luminii" setea de absolut, de integrare în destinul macrocosmic. Raspunsul în legatura cu valoarea destinului propriu este asteptat sa soseasca de la marile forte universale, aici de la astrii care brazdeaza cerul într-o vasta migratie catre o tinta necunoscuta. De remarcat ca ceea ce numim sete de absolut nu e la Blaga o nazuinta abstracta, contemplativa, ci setea de absolutul trairii, pe care poetul si-o potenteaza la maximum. El se avanta spre astri "c-o mare de îndemnuri si de oarbe nazuinti", ca si cum eul însusi ar fi una din acele stihii oarbe, nucleu de energie launtrica pornita sa se descatuseze. Iubirea si adorarea astrilor are în ea ceva combustie distrugatoare si de martiraj voit ("flacari, de-adorare / îmi ard în ochi, ca-n niste candele de jertfa", Recunoastem dinamismul expresionist, "clocotul" si arderea interioara, în care afectele sunt ridicate cu mult deasupra ratiunii. Cuvinte precum "clocot", "fierbe" "tumult", "eruptie", "revarsare", revin mereu în manifestele expresioniste, cu care desigur Blaga era la curent.
