A fost odata ca niciodata taramul Gramaticii, un taram desertic, fara pic de culoare si frumusete. Si a venit in tara aceea o printesa care avea un grai asa de dulce si de placut incat toate cuvintele sunau ca un cantec care te umple de bucurie. Printesa venise in tara pentru ca auzise ca e cam searbada si fara muzicalitate si a vrut sa daruiasca locuitorilor din caldura vocii ei. Isteata, ea si-a dat seama imediat ce lipsea din tara Gramaticii. Si-a desfacut palmele si a suflat iar vantul a luat semintele si le-a purtat peste dealurile valuroase ale frazelor si peste apele scanteietoare pline de litere. Imediat totul a inceput sa aiba nuanta si sens. Aparusera semnele de punctuatie care au inceput sa randuiasca literele, cuvintele si propozitiile. Armonia se raspandi cu repeziciune in tara si toti vorbeau acum cu o desavarsita eleganta, corect si melodios, de era o incantare sa asculti.
