Frică de veverițe?
Antoine: Hei, in picioare leneşilor. Soarele a răsărit de mult timp
Claire: Hmm? Poftim? Ce este? Deja?
Nicolas: E ora opt dimineața.
Claire: Si atunci?
Antoine: A plouat in noaptea asta. Să mergem în pădure să strângem ciuperci!
Claire: În pădure? Singuri?
Antoine: Cum adică singuri? Suntem trei. Şi în plus nu sunt animale feroce în pădurea noastră: nici lupi, nici urşi, nici mistreți...doar nişte vulpi, nişte arici şi nişte veverițe.
Claire: Dar tu cunoşti ciupercile? Ştii să le deosebeşti pe cele bune de cele rele?
Antoine: Bineînțeles, nu este greu, veți vedea.
Bunica: V-am pregătit un mic coş de picnic. Îl veți goli odată ajunşi la marginea pădurii şi mi-l veți aduce plin de bunătăți de ciuperci!
Claire: Dar sunt mărăcini în pădure. Nu vreau să îmi rup hainele.
Antoine: Să vedem, Claire, nu mai inventa atâtea poveşti. Nu sunt mărăcini în pădurea noastră, doar arbori: stejari, fagi, câțiva brazi izolați...câteva tufe de arbuşti...şi o mulțime de mici luminişuri.
Nicolas: Este departe această pădure?
Antoine: Chiar nu/Deloc! De abia o mică oră de mers: o luăm la dreapta pe această cărare, apoi mergem la stânga, traversăm vadul râului şi apoi mergem tot înainte. Pădurea acoperă toată colina din față. Să mergem, să ne grăbim!
