În timpul vietii sale şi apoi decenii de-a randul nu s-a cunoscut decât prima lui faţă: probabil că nici el n-a cutezat s-o destăinie pe cealaltă. O teama ciudată s-a înfipt în conştiinţa lui, încât tezaurul marilor vise a zăcut mereu ascuns în caietele depozitului de manuscrise. În planetariul romantismului, singularitatea lui Eminescu prinde figura din aceasta faţă, cu doua profiluri: unul neptunic, născut din spuma amară şi din ape tânjind spre orizonturile lumii, celălalt plutonic, învăpăiat de focul originar.Singularitatea eminesciană este rapusă de sentimentul singurătăţii, care nu e decât o realitate absolută, esenţială epntru suflet, asigurându-i acestuia o identificare desăvârşită cu el însuşi.
