In opinia mea, opera "Dl. Goe..." de I.L. Caragiale este o schita, specie a genului epic in proza, de dimensiuni mici, in care sunt antrenate putine personaje in derularea unui episod unic si semnificativ din viata lui Goe, intr-un timp si spatiu limitate. In primul rand apar putine personaje: Goe, mamita, mam'mare, tanti Mita, conductorul si tanarul. Pentru a nu mai ramane repetent inca un an, mama, matusa si bunica hotarasc sa-l duca pe Goe la Bucuresti, de 10 mai. In timp ce asteapta trenul, copilul se arata nerabdator, si le jigneste pe femei in legatura cu pronuntarea cuvantului marinar. Urca in tren, iar Goe insista sa ramana pe coridor. In ciuda sfaturilor primite de la un tanar, scoate capul pe fereastra, pierzand palaria in care era prins biletul. La aparitia controlorului, femeile sunt obligate sa cumpere un alt bilet si sa plateasca o amenda. Cand mama incearca sa-l certe, acesta este obraznic, iar mama il trateaza cu ciocolata. Mai tarziu, Goe ramane incuiat in toaleta, trage semnalul de alarma, dar scapa de pedeapsa deoarece femeile ii acopera greseala.
In al doilea rand, spatiul in care desfasoara evenimentele este restrans: pe peronul garii si in tren. Intervalul de timp este limitat: cateva ore.
