E o zi mohorata de toamna.
Inca de dimineata soarele se ascunde dupa norii cenusii. Lacrimile cerului stropesc pamantul iar frunzele plutesc ca niste barcute in vantul ce aduce miresmele toamnei. Eu stau sprijinit/a pe pervazul geamului privind in gol privelistea de afara admirand-o si incep sa suspin usor sperand ca ploaia sa se opreasca si sentimentul de tristete sa inceteze, dar nu e usoar atunci cand pe straziile pustii nu se zareste niciun trecator care sa dea piept cu ploaia rece. Si cum privesc, un sentiment de admiratie mi se starneste cand vad copacii stand nemiscati, infruntand vremea parca sperand sa isi recapete verdele de zmarald de odata.
Am privit pe pervaz pana am atipit si m-am trezit dupa ce vremea se potolise. (Sentimentele se desprind din text, nu sunt foarte concretizate dar se desprind totusi din text.)☺Sper ca te-am ajutat.
