Inca din titlul poeziei substantivele ' emotie ' si 'toamna' sunt folosite cu sens figurat , ele anticipand o posibila dezamagire a eului liric . Totusi aceasta framantare interioara declanseaza actul de creatie : " Si-atunci ma apropii de pietre si tac / iau cuvintele si le arunc in mare" . Astfel creatia artistica este singura capabila sa transfigureze artistic realitatea:"Suier luna si o rasar si o prefac/ intr-o dragoste mare" .
Elementele de versificatie sunt deosebite , rima este variata (imperecheata-strofa1, incrucisata -strofa2) masura este inegala(7-15silabe), iar ritmul este unul cu tonalitati grave, melancolice.
Nichita Stanecu contureaza, printr-un limbaj poetic expresiv , un univers dominat de emotia toamnei , de sentimentul de iubire ce este capabil sa recompuna o intreaga lume . In acest sens textul in intregime poate fi considerat o metafora ce ilustreaza idea ca sentimentul de dragoste poate fi usor spulberat , este fragil , amintind de efemeritatea conditiei umane . (efemer=trecator)
