Răspuns :
Toate meseriile ( de Emilia Caldararu )
Eu pe tata azi l-am întrebat:
,,Care meserie e mai bună?”
El a râs și mi-a răspuns îndat’:
,,Asta nimeni nu știe să-ți spună!”
Dar grăbi s-adauge îndată
Când citi în ochii mei mirare:
,,Orice meserie-i minunată
Dac-o faci cu drag și-ndemanare;
Poți fi muncitor într-o uzină
Medic, pădurar, aviator,
Poti lucra în sonde sau în mină
Pe ogor sau în laborator
Peste tot nevoie e de tine
Și de mâna și de mintea ta,
Ca să-i fie omului mai bine
Și să înflorească patria!”
Știu acum și spun nedesmințit:
,,Toate meseriile-s frumoase!
Fiindcă rodul lor meșteșugit
Ne-aduce tuturor foloase!
Știm și mulțumim noi, toți copiii,
Că părinții munca-ți dăruiesc,
Să le crească-n bucurie fiii
Pe frumos pământul românesc”.
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu nerăbdare să vă revedem și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!