Cînd se sting luminile,liniștea domnește.Luna cercetează dacă toți au adormit.Crezînd ca nimeni nu o vede,își arată splendoarea,lumina orbitoare.Dar se înșeală.Mă numesc Eric și din cauza bolii mele grave am insomnii.Cel mai mult iubesc nopțile de lună plină.Astrul nopții urcă lent treptele cerului pînă ajunge la cea mai înaltă treaptă:la apogeul ei.În mijlocul nopții.Cu dimensiunile ei mici se straduie in fiecare noapte să reflecte cît mai multă lumină solară.Pentru mine.Doar ea îmi știe suferința.Cînd plîng cu lacrimi amare,stelele sclipesc ritmic,parcă ar plînge cu mine.Așa,nu mă simt singur.Spre răsărit,ea dispare în albastrul cerului.Își ia rămas bun.Dar uite că deja îmi primesc sărutul de dimineață:răsăritul soarelui.
