Ceea ce dadea farmec locului copilariei mele era mica ograda a buniciilor de la poalele muntiilor, unde imi petreceam duminicile, unde soarele cu dinti imi zambea magic, iar noaptea, luna batrana se ridica pe cerul instelat luminandu-mi calea spre aleea scurta dar plina cu flori ce ducea spre cabana buniciilor.
Seara, inainte de culcare bunica cea cu ochii albastri ca apa marii, mainile calde si privirea senina, pe un ton dulce imi povestea despre o fata ca din poveste cu ochi de cristal si inima blanda care candva traia in aceasta cabana si canta vietuitoarelor din ograda.
Copilaria mea a fost una frumoasa, plina de amintiri frumoase, prieteni dragi, bunici si parinti. Cand voi creste si imi voi aminti de aceste momente voi zambi larg si ma voi preface ca ma intorc in timp, macar pentru un moment.
