Pas de aducere aminte ...
Toamnă frumoasă. Slendoare de culori lăsată
tuturora în vrednicia sau nevrednicia lor. Toamnă de aducere-aminte ... a câta
oară?!
Piciorul ridică cărarea. Bocancii sunt puternici, paşii şovăielnici, dar caută, caută uşurarea în
valsul culorilor, în frumuseţea rară a toamnei şi-n dragostea cerului răstignită pe potecă,
arbori şi marea de viaţă. Şi gândul urcă, urcă, tot urcă departe ....
Sufletul se-mbată de toamnă. Respiră adânc, căutând pacea. Miroase a frunze umede, a răşină tăcută, a jir desfăcut ca o
floare uscată de aramă.
De-a lungul şi de-a latul pădurii, pe cărare, arborii în a lor semeţie se-apleacă, şoptind un cântec vechi de munte: ,, câte unul pe cărare ..."
Mestecenii veseli, bătrânii stejari, frasinii
cenuşii şi brazii tot brazi sunt laolaltă şi eu cu ei în pas de ieri, de
azi.
De ce urc spre creastă, ei sunt tot mai mici şi
bolta de ramuri tot mai rară. Aceasta deschide trapă, lăsând văzduhului întâietatea
şi mie tihna.
Trupul se odihneşte în bătaia rece a cerurilor. Văzduhul
îmbrăţişează neputinţa şi muntele mă primeşte acasă şi-n astă toamnă ...
