Toamna cupa ei albă frunte
Și cu galbeni conturi
A lăsat argint pe munte
Și rugină pe păduri.
Cerul și a schimbat veşmântul.
Ploaia parcă stă să-nceapă.
Printre brazi coboară vântul
Ca un foșnet lung de apă.
Astfel, turmă după turmă
Pleacă toamna de la stâni,
De rămân pustii în urmă
Munții singuri și bătrâni.
