Răspuns :
Un vechi proverb englezesc spune: „Politeţea nu costă nimic şi cumpără orice!”
Nu suntem singuri pe pământ! Trăim într-o comunitate.Indiferent de rasă sau de locul unde ne aflăm, există reguli universale de comportament în societate, care implică o ţinută morală şi o prezenţă fizică, în armonie cu mediul din jur, cu obiceiurile şi regulile generale de convieţuire, bazate pe respectul reciproc.
Felul cum ne prezentăm, cum vorbim, cum reacţionăm în toate împrejurările, ne dezvăluie mentalitatea, educaţia, cultura, caracterul nostru.
Inutil unii semeni se luptă să capete un lustru superficial pentru a da o valoare personalităţii lor, dacă nu au autenticitate, dacă fondul moral nu este cinstit, elevat, uman, fiindcă adevărul iese la iveală, la cea mai mică manifestare contradictorie a evenimentelor, la primul impas.
Trebuie să fim naturali, dar nu de o naturaleţe prin vulgaritate sau brutalitate, ci prin fineţe şi „bun simţ”, despre care Gothe spunea că este „geniul umanităţii”.
Toate acestea se obţin prin răbdare, bunăvoinţă, printr-un comportament egal, civilizat, care până la urmă intră în firesc, în obicei, în manifestarea noastră de fiecare zi. Cu cât se începe mai devreme, cu atât este mai valabil, mai bine, dar, niciodată nu este prea târziu!
Sa fii polițist este greu in ziua de azi.Pe lângă munca fizica pe care trebuie sa o faci zi de zi, intervine si cea mintala căci un polițist bun trebuie sa aibă autocontrol si nu numai.
Nu ne am pus niciodată in situația unui polițist atunci când are de a face cu un șofer beat, când trebuie sa aresteze pe cineva sau multe altele.
Continuăm sa i învinovățim ca nu si fac treaba desi cred ca nu multi ar face față presiunii ce se pune pe capul unui om
Nu ne am pus niciodată in situația unui polițist atunci când are de a face cu un șofer beat, când trebuie sa aresteze pe cineva sau multe altele.
Continuăm sa i învinovățim ca nu si fac treaba desi cred ca nu multi ar face față presiunii ce se pune pe capul unui om
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu nerăbdare să vă revedem și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!