Secvenţa citată , reliefează trăsăturile personajului-autor , constituindu-se printr-un mijloc de caracterizare direct , ce sugereaza opinia scriitorului faţă de viaţă , fiind într-o stare de melancolie si tristeţe , căci " mintea omeneasca " are senzaţia desinguratate , si nelinişte , dar cu toate acestea sfârşitul presupune gasirea pe sine prin pacea spirituală si " eternă "
