Răspuns :
Zilele ploioase de septembrie mă îndemnau să îmi aleg umbrela roșie cu steluțe din dulap, pentru a mă apăra împotriva stropilor iuți de ploaie când plecam de acasă. Mergeam spre școală, de mână cu sora mea și un cățel îi apucă pachețelul fugind pe o alee plină de tufe imense. Am fugit după el, conducându-ne într-un loc minunat, care era conturat de un râu albastru ca cerul vara și mai gălăgios decât vrăbiuțele în diminețile însorite. Vântul ce-mi sufla părul, mi-a suflat și umbrela, aruncând-o până în acel râu. M-am aplecat să o ridic, dar sora mea s-a aruncat în ea, umbrela ținând-o la suprafață și plutind lin cu ea în josul râului. Am sărit și eu, văzând că se îndeparta tot mai mult de mine. Umbrela ne-a condus printre flori de nuferi cănd am ajuns la un lac, apoi a continuat spre niște salcii care își scuturau podoaba, creând un peisaj de neuitat.
Au părut că au trecut ore în șir până la capatul râului, dar atunci când ne-am coborât din umbrelă și am trecut de tufele gigantice, am auzit soneria școlii, iar pachțelul surorii mele era în mâna sa.
Nu știu ce s-a întâmplat, dar a fost uimior, umbrela devenind mult mai mult decât o simplă umbrelă.
Sper că te-am ajutat.

Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu nerăbdare să vă revedem și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!