Greierașul cîntăreț
Se zice că greierașul s-a dus cîndva la fereastra furnicilor să le cînte un cîntec, însă furnicile erau prinse cu treburi.
Era plin mușuroiul de semințe și zoreau să le așeze în rafturi.
A ieșit una în ușă, întrebînd:
- Ce-i, vagabondule, îți vine să cînți?
- Sînt vesel! a răspuns greierașul.
- Noi nu ne vedem capul de griji, iar tu te veselești. O să tevedem noi ce faci la iarnă, mai zise furnica și intră din nou în mușuroi.
Nu-i păsa de iarnă greierașului și a început să cînte:
«Lungă-i vara și frumoasă,
Furnica e mînioasă,
Cri... cri...»
«Cîntece de astea am mai auzit noi», bîzîi furnica în sinea ei și se apucă de treburi.
Greierașul, văzînd că nu e dorit, s-a tot dus prin grădină pînă a ajuns lîngă o panseluță:
- Panseluță gingașă, lasă-mă să-ți cînt un cîntec mititel!
Panseluța tocmai se gătise de sărbătoare și, dornică de cîntece, i-a răspuns veselă:
- Cu plăcere, dragul meu greieraș, te așteptam!
Bucuros că are cine-l asculta, greierașul a început să cînte. știa cîntece minunate, învățate de la bunicul său, pe care le cînta frumos din cale-afară.
- Ce să-ți cînt, panseluță parfumată?
- Cîntă-mi orice, a răspuns panseluța, aplecîndu-și petalele asupra lui, iar greierașul a început:
«Niciodată nu te voi uita,
Curată e frumusețea ta...
Dă-mi o petală aurită,
Panseluța mea iubită,
Cri... cri...»
Panseluța a scuturat o petală galbenă, drept mulțumire, iar greierașul a luat-o și s-a dus, s-a tot dus prin grădină, pînă a ajuns lîngă o floare de dovleac:
- Floare de dovleac, gălbioară,
Să-ți cînt un cîntec din ghitară?
- Te-aș asculta cu dragă inimă, cavalerule, dar am musafiri. Au venit albinele să strîngă miere. Vino mai tîrziu și te ascult cu dragă inimă! S-a dus mai departe greierașul, ajungînd lîngă o floare de mac roșu care se legăna fericită în adierea vîntului.
- Floare de mac, floare de mac, lasă-mă să-ți cînt un cîntec mititel!
- Cîntă, greierașule, frumușelule, doar ăsta-i rostul tău!
«Floare de mac, roșioară,
Dă-mi o petală s-o pun la ghitară,
Inima să mi-o încălzesc,
La iarnă să nu mă gîndesc,
Cri... cri...»
Floarea de mac i-a dat și ea o petală roșie. Greierașul și-a pus-o la ghitară, apoi s-a dus, s-a tot dus prin grădini, ajungînd lîngă o floare de romaniță, care își răspîndea parfumul prin grădină, gata să-și dăruiască florile oricui.
- Romaniță parfumată,
Să-ți cînt o romanță uitată?
- Ce vrei, mă pierde-vară? s-a răstit viespea furioasă, ieșind dintre petale.
- Iartă-mă, viespe, n-am vrut să te supăr, se rugă greierașul înfricoșat și porni mai departe, oftînd.
A ajuns lîngă floarea de măzăriche, dar acolo a dat peste albină, care nici una, nici alta se lăsă asupra lui, înțepîndu-l cu un ac pe spinare.
- Vai, vai! Cîți dușmani am, suspină greierașul și iar s-a dus prin grădină, pînă a ajuns lîngă o tufă de pătrunjel.
- Să-ți cînt și ție, floare de pătrunjel?
- Eu nu sînt floare, sînt legumă! Ce hazliu ești, greierașule, zise pătrunjelul.
- Vreau să te înveselesc, pătrunjelule, răspunse greierașul și strunindu-și ghitara începu să cînte:
«Dulce pătrunjel crește lîngă casă,
Oamenii-l poftesc la masă.
I-aș aduce apă cu găleata,
Fiindcă este frate cu salata...
Cri... cri...»
