Viaţa-mi unde-i, ce putea să fie
dar n-a mai fost? Cea mai plină, norocoasă
ori cea mai sumbră groază, ce ma-pasă,
că spada n-am încins cu vitejie,
nici scutul n-am ţinut? Şi unde-i marea
şi ancora de viking ne-nfricat?
Strămoş persan avut-am? Dar uitat
destin de-a fi tot eu? Dar întâmplarea
de-a fi orbit? Dar cerul înstelat
ce-ncredinţează, trudnică şi mută,
precum literatura ne-a-nvăţat,
o nouă zi plugarului. Tăcută,
mă aştepta iubita-n asfinţit
Oare-aştepta-va până la sfârşit?
