Eliza
Eliza este o fata timida ce nu are obiceiul de ai supara pe cei din jur, este o fata cu suflet curat, dovada de bunatate.
S-a gandit cu ar fii daca s-ar plimba in parcul din apropiere, caci ploaia era placuta pentru Eliza si acest fenomen o relaxa.
S-a oprit langa o banca asezandu-se pe aceasta, sub picioarele sale a aparut un catelus micut fara stapan ce plangea amarnic.
Fata l-a luat in brate si l-a mangaiat, micutul era slabit, flamand, dar cu o inima plina de iubire nemarginita.
Se termina-se ploaia, iar Eliza si catelul au plecat acasa, cei doi erau fericiti ca s-au intalnit.
In camera fetei s-au jucat aproape toata ziua, au alergat, au luat o mica gustare facandu-se seara.
Apoi, peste ceva timp erau deja cei mai buni prieteni, nu era zi fara ca acestia sa nu se alinte, nu era zi fara ca catelul sa nu sara pe Eliza cand se intorcea de la scoala.
Bunatatea fetei si loialitatea animalutului era pura, iar acum tocmai am terminat o lectie ce trebuie invatata de toti, ca prietenia este cel mai frumos sentiment ce îl putem simti vreodata.
