Ploaia
Era o zi mohorata de toamna. Norii erau negri iar soarele se ascundea in spatele lor. Eu si Radu am hotarat sa iesim putin din toropeala din casa si sa mergem in parc, chiar daca vremea era urata. Ajunsi in parc, ne plimbam 15 minute si deodata incepe. Cate un strop, apoi mai mult, incepe ploaia. Si nu se mai oprea. Radu spunea sa plecam acasa, dar era imposibil acest lucru pe acea vreme. Avantajul nostru a fost ca am gasit un copac stufos sub care sa ne adapostim. Si cand ne era lumea mai draga, de dupa colt apare o haita de caini. Unu, doi, pana la sapte caini maidanezi. Ne-am speriat foarte tare. Radu si-a luat inima-n dinti si a fugit iar eu l-am urmat. Am luat-o pe o poteca spre padure. Dupa cateva minute de alergat, cainii nu ne mai fugareau iar ploaia nu ne mai uda. Singura problema era ca ne ratacisem. Am stat in padure o ora, cu hainele ude. Deodata apare paznicul parcului. Parcul se inchisese de 30 de minute, iar afara era seara. Ploaia se oprise. Am plecat acasa in conditii decente. Am fost racit timp de 2 saptamani si pe langa asta m-am ales cu o sperietura zdravana. A fost o zi pe care nu o voi uita nici eu, nici Radu.
