👤

Informatii despe betleem,zidul plangerii si muntele templului

Răspuns :

Oraşul Betleem este un important centru religios şi pentru iudei şi pentru creştini. Vechiul Testament identifică Betleemul ca oraşul în care regele David s-a născut. În Noul Testament, Betleemul este locul de naştere al lui Iisus. Oraşul este locuit de una din cele mai vechi comunităţi de creştini din lume, deşi mărimea comunităţii s-a micşorat datorită emigraţiei.

Betleemul are o majoritate musulmană, dar este şi oraşul celei mai mari comunităţi creştine palestiniene. Cel mai dezvoltat sector economic al oraşului este turismul, ce cunoaşte apogeul în preajma sezonuluiCrăciunului când pelerinii creştini se îmbulzesc spre Biserica Naşterii Domnului. Betleemul are peste 30 de hoteluri şi peste 300 de magazine artizanale. Mormântul Rahelei, un important loc de pelerinaj evreiesc, este localizat la intrarea nordică a Betleemului.

Muntele Templului este locul cel mai sacru al religiei iudaice şi al poporului evreu şi locul sfânt al treilea ca însemnătate al Islamului sunit. Credincioşii evrei se închină de trei ori pe zi în direcţia lui şi se roagă pentru reclădirea Templului din Ierusalim din vechime, în cadrul rugăciunii Amidá, care este rostită în slujba de dimineaţă - Shaharit, cea de prânz - Minha, şi cea de seară 

Muntele Templului este un loc de înaltă sensibilitate politică internaţională, aflându-se in centrul a numeroase conflicte între evrei şi musulmani, de la începutul dezvoltării islamului. În vremea noastră el şi esplanada lui se află sub suveranitate israeliană (nerecunoscută de alte state ale lumii), dar sunt administrate oficial de către Oficiul Waqfului musulman, aflat sub auspiciile Iordaniei.



 Zidul plangerii    

În secolul al XIV-lea, sub stăpânirea musulmană, s-a amenajat în preajma lui un loc de rugăciune pentru evrei, folosit până în zilele noastre. Vreme de sute de ani acesta era o uliţă îngustă, având lăţimea de circa 3,6 metri şi o lungime de 28 metri, aparţinând „Cartierului marocan” existent aici din secolul al XII-lea.