"Adevarul ne face liberi" (N. Steinhart, "Jurnalul fericirii")
Adevarul a fost considerat, inca din antichitate, drept una dintre valorile absolute, alaturi de binele si de frumos. Ca valoare in sine a omului, el nu poate sa fie decat un mijloc prin care acesta isi manifesta libertatea, caci libertatea da adevarata masura a completitudinii unui individ. Adevarul are insa adesea o pluralitate de fete si poate fi el insusi constrangator.
Secole de-a randul, inca din Antichitatea greaca, valorile supreme ale omenirii au fost subsumate termenului de Kalokagathia. Binele, Frumosul, Adevarul si Sentimentul sacrului au reprezentat fortele unanim acceptate ca ghid pentru o viata corecta, in conformitate cu standardele impuse de fiecare epoca. Aparitia relativismului in filozofie a demontat insa statutul de reper unic al fiecareia dintre valorile mai sus enuntate. Consider ca, o data cu relativismul, adevarul si-a pierdut statutul de unicat. "Adevarul", astazi, s-a transformat in "adevaruri", in puncte de vedere care, fiecare, devine iluzia "Adevarului absolut" in urma acelei negocieri pe care sinele o realizeaza cu lumea.
Societatea contemporana e bazata pe principiul democratic al libertatii. Dar libertatea insasi nu poate fi disociata de adevar si de bine, caci altfel ea s-ar transforma in anarhie. Asadar, adevarul este o forma de manifestare a libertatii individului, insa nu adevarul individual al acestuia, ci acela negociat cu pluralitatea de adevaruri care constituie norma legala si morala.
In consecinta, adevarul poate fi considerat un mijloc de manifestare a libertatii individului, dar numai in masura in care e un adevar negociat, raportat la adevarul colectivitatii.
