Răspuns :
Mereu mi-am dorit să ştiu cum se trăia în Antichitate, mai ales în Orient care se află la intersecția dintre 3 lumi: cea asiatică, cea europeană şi cea africană. În Peninsula Arabă, religia majoritară era islamismul, dar să nu uităm şi de iudaism. Tot pe acolo treceau cele mai importante rute comerciale (Drumul Mătăsii) şi deci viața era foarte agitată pentru cei ce se ocupau cu comerțul sau schimbul de bunuri în general. În ceea cea priveşte gastronomia, orientalii preferau şi atunci, aşa cum preferă şi acum mâncărurile condimentate. Bazarul din Istanbul spre exemplu era şi încă este un loc foarte colorat şi aglomerat. Îmi imaginez că şi atunci obişnuiau să negocieze prețul mărfii, ceea ce făcea cumpărarea o experiență foarte interesantă. Dacă aş fi trăit atunci, sigur aş fi făcut o vizită şi la Mecca, oraşul sfânt al musulmanilor, precum şi la Ierusalim, al evreilor. Şi hainele orientale erau foarte diferite de cele din zilele noastre: erau mai largi şi cu tăieturi ample. Aşadar, pentru toate aceste motive, consider că viața în Orientul Antic trebuie să fi fost minunată.
Eu daca o sa fiu ni orietul antic o sa ma duc la Fluviu Nil care se socate unul dintre cele mai mari fluvii de pe pamint.As vrea sa vad piramideMarile Piramide din Giza aici se spune ca sunt cele mai multe piramide.Mas duce laSala Hypostyla , unde este foarte frumos iti ca.Templul lui Horus unde sunt desenati multi oameni, robi pe pereti
Vă mulțumim că ați vizitat platforma noastră dedicată Istorie. Sperăm că informațiile oferite v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de asistență suplimentară, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu nerăbdare să vă revedem și nu uitați să ne salvați în lista de favorite!